VIDEO | Majestatea Sa Margareta, mesaj de Crăciun: „Siguranța și stabilitatea României depind de echilibrul regiunii noastre și al Europei întregi”

Publicat: 24/12/2023, 14:13

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a transmis, duminică, urările de Crăciun pentru toți românii, atât din țară, cât și din afara granițelor tării.

În mesajul pentru Crăciunul de la sfârșitul acestui an tumultuos, capul Familiei regale a României a mulțumit celor care s-au străduit să facă bine și a urat românilor din țară, din Republica Moldova și celor de departe la mulți ani cu sănătate, speranță și pace sufletească:

„În prag de Crăciun, trimit întreaga mea admirație și afecțiune pentru toți românii care au dovedit generozitate, curaj și compasiune față de cei care suferă sau sunt în dificultate.

În țară, oamenii au realizat multe lucruri bune.

Sunt, de asemenea, mândră de tinerii noștri, care se dovedesc bine pregătiți și competitivi, peste tot unde se află, acasă sau în lume.

Românii din afara țării au făcut eforturi pentru familiile lor și au dat dovadă de profesionalism și atașament pentru comunitățile în care trăiesc. Sper ca, nu foarte târziu, românii să aibă motive să se întoarcă acasă, în România și în Republica Moldova. Țara are nevoie de ei mai mult decât oricând.

Un cuvânt de laudă pentru sectorul privat, care a avut puterea de a se adapta și de a merge mai departe.

Să nu uităm, anul viitor, că drumul european al Republicii Moldova are nevoie de sprijin. Siguranța și stabilitatea României depind de echilibrul regiunii noastre și al Europei întregi.

Familia mea a promovat și anul acesta economia, educația, ecologia, știința și arta.

Am continuat să dăm încredere și sprijin comunităților locale, prin munca noastră la Crucea Roșie, la Fundația Regală Margareta a României, prin zecile de organizații cu patronaj regal și prin proiectele Casei mele.

În toate orașele și sate le pe care le-am vizitat am întâlnit oameni exemplari și organizații gata să ajute țara și comunitățile lor.

La venirea Crăciunului, sufletele noastre sunt pline de speranță și iubire pentru familia noastră, pentru prieteni, pentru comunitatea noastră.

Iubirea Domnului Nostru pentru noi și sacrificiul Său sunt o inspirație fără egal.

De Crăciun, purtăm în suflet pe toți cei dragi, mai ales pe cei aflați departe și pe cei care nu mai sunt printre noi. Crăciunul este un moment al recunoștinței, al generozității și al bunătății.

Nașterea Domnului este un moment de împlinire spirituală.

Doresc românilor din țară, din Republica Moldova și celor de departe la mulți ani cu sănătate, speranță și pace sufletească!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Margareta

Palatul Elisabeta, 24 decembrie 2023

Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Gândul Media Network, campanie umanitară – ”Moș Crăciun pentru Toți”: „Ca o formă de manifestare a IUBIRII”

EXCLUSIV VIDEO | Gândul Media Network, campanie umanitară – ”Moș Crăciun pentru Toți”: „Familiile aflate în dificultate nu sunt singure”

EXCLUSIV VIDEO | Gândul Media Network, campanie umanitară – ”Moș Crăciun pentru Toți”: „IUBIREA și BUNĂTATEA nu au rămas doar

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor